DIGITAL GREEN CERTIFICATE – PAȘAPORTUL EUROPEAN DE VACCINARE

Sursa Foto: DIGI 24

Pe 17 martie 2021, Comisia Europeană (CE) a prezentat planurile sale pentru lansarea pașapoartelor de vaccinare, care va avea forma unui certificat numit „Digital Green Certificate”/„Certificatul Verde Digital” și care va facilita libera circulație și în siguranță a persoanelor în cadrul Uniunii Europene în timpul pandemiei COVID-19. Certificatul Verde Digital (Digital Green Certificate) va prezenta o asigurare că o persoană:

  • a fost vaccinată contra COVID-19, fiind indicat brandul vaccinului, data și locul administrării și numărul de doze primite;
  • a primit un rezultat negativ la un test COVID-19 în ultimele 72 ore (un test NAAT/RT-PCR sau un test rapid antigen). Testele efectuate individual nu vor fi luate în considerare;
  • are un certificat medical care confirmă că aceasta s-a recuperat după COVID-19 în ultimele 180 de zile;

Pașaportul de vaccinare va fi emis în 2 limbi: limba țării emitente și limba engleză.

Acesta va avea titlu de gratuit și va fi disponibil atât pe suport de hârtie, cat și în format digital. Elementul central al acestui pașaport va fi redat de un QR cod, care va asigura siguranța și autenticitatea acestuia. Acesta va conține informații precum: data nașterii, data emiterii, certificatele relevante și un număr unic de identificare al persoanei. Pașaportul de vaccinare al UE va include doar vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului (AEM). Acesta va facilita circulația transfrontalieră a persoanelor ce vor călători în scopuri de serviciu și turism, dar nu va reprezenta o exonerare de la respectarea regulilor de sănătate publică din țara respectivă. Statele membre ale UE vor rămâne responsabile pentru a decide care restricții de sănătate publică se vor aplica pentru călătoriile în țările lor, dar vor trebui să aplice derogări de la aceste restricții pentru călătorii care dețin un Certificat Digital Verde. Această obligație va fi limitată la certificate ce confirmă vaccinarea cu un vaccin autorizat de AEM.

Dacă autoritățile unui stat vor impune regim de carantină sau test negativ pentru deținătorii unui Certificat Digital Verde, acestea vor trebui să explice, printr-o notificare Comisiei Europene, motivele acestor măsuri.

Totuși, conform Comisiei Europene, fiecare stat membru al UE este liber să accepte orice alt vaccin care încă nu a primit undă verde de la AEM. În acest context, ținem să menționăm că Ungaria a început deja imunizarea populației cu vaccinul rusesc “Sputnik V” și cu vaccinul chinezesc „Sinopharm”. Certificatul Verde Digital va fi disponibil în toate țările membre ale Uniunii Europene și va fi deschis și pentru țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS): Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Acesta va fi emis pentru toți cetățenii UE și membrii de familie a acestora, indiferent de naționalitatea lor. De asemenea, persoanele ce nu dețin cetățenie europeană dar sunt rezidenți ai unei țări membre a UE, sau persoanele care au dreptul de a călători într-o țară membră a blocului comunitar vor avea posibilitatea să aplice pentru obținerea acestui certificat.

O soluție temporară 

Ideea unui pașaport de vaccinare este promovată de ceva timp de țările europene ce au economia bazată pe turism (cum ar fi Grecia, Spania, Croația), care au avut de suferit de pe urma restricțiilor impuse în sezonul estival din anul trecut. Odată cu începerea vaccinării, această idee este susținută de tot mai multe țări.

Comisia Europeană își dorește lansarea acestui pașaport înainte de vară, în perioada 17 mai – 1 iunie, ceea ce înseamnă ca această propunere va trebui analizată și aprobată de Parlamentul European și Consiliul UE printr-o procedura mai rapidă decât cea ordinară. În acest context, executivul European vine cu îndemnul către statele membre să întreprindă toate măsurile necesare și să asigure implementarea tuturor standardelor tehnice convenite în rețeaua eHealth, pentru a asigura implementarea la timp a Certificatului Verde Digital.

Demersurile Comisiei Europene sunt susținute, în pofida poziției Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care într-un raport publicat și-a exprimat poziția ambiguă cu privire la utilizarea dovezilor de vaccinare anti-COVID ca precondiție pentru călătoriile internaționale. În studiul său, OMS face referință la mai multe considerații științifice, legale, etice și tehnologice menite să descurajeze țările în demersurile sale de a promova ideea unui pașaport de vaccinare, subliniind că încă persistă incertitudinea eficacității vaccinării, cât de mult protejează împotriva infecției asimptomatice și cât durează imunitatea. De asemenea, OMS susține că “având în vedere că există o disponibilitate limitată a vaccinurilor, vaccinarea preferată a călătorilor arputea duce la furnizarea inadecvată de vaccinuri pentru populațiile prioritare, considerate cu un risc ridicat COVID-19”.

CE subliniază faptul că Certificatul Verde Digital nu este „discriminatoriu”, deoarece acesta nu va reprezenta o precondiție pentru a călători și va fi disponibil atât pentru cei vaccinați, cât și pentru cei care nu sunt. Din potrivă, “o abordare comună a tuturor statelor UE nu numai că ne va ajuta să restabilim libera circulație în cadrul UE, dar și să evităm fragmentarea”, a declarant comisionarul Didier Reynders.

Totodată, Comisia Europeană a subliniat faptul că pașaportul de vaccinare este o măsura temporară și va fi suspendată odată ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul pandemiei COVID-19.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

Rodica CRUDU | Expert LID Moldova pentru Integrare Europeană

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*